agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 791 .



le vent, le cri
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2014-06-28  |     | 



ce îngădui,
ce fel de răgaz aștepți să te cotropească,
unde e locul acela în care poți capitula,
în care poți respira, în sfârșit,
în care te poți exila
ca într-o sărbătoare cuminte

găsești liniștea în mângâierea unei femei,
în vocea ei ca o oglindă care reflectă
ceea ce îți dorești să ajungi, cândva:
un om care decide să încărunțească,
un om care decide că se poate împăca,
un om care vrea să învețe să moară

linia destinului ei se intersectează cu linia destinului tău
într-un mod aproape neverosimil,
strânsoarea ei tandră,
cuvintele ei atât de puține, venite direct de pe lumea cealaltă,
sunt ceea ce îți conferă echilibru

uite, să găsim funii atât de trainice, de ascuțite,
pline de sare și zimți,
să avem cu ce ne lega temerile,
să le înfășăm,
să scormonim cu ele prin sânge, printre hematii,
prin dârele lăsate de zborul lor uniform prin venele cave,
să ne unim nefericirile, să ne legăm umbrele, la dracu,
să fugim în cetăți, pe zidurile lor atât de înalte,
acolo vom ispăși fiecare păcat
pe care încă nu l-am comis,
vom aprinde focuri ridicate până la cer
și numai așa vom reuși să urlăm: suntem fericiți
câtă vreme nefericirea e numai o întâmplare
în viețile noastre pe care le-am trăit separat

cel care nu ești îți cere să taci,
cel din spatele tău, care se face mic, tot mai mic,
cât să nu-l poți sufoca,
se bucură: în dimineață, iubita doarme de-a latul patului,
e un cocon în cearșafuri,
curând îi vor crește aripi
și abia atunci nu se va mai putea rătăci

frica e cea care ne leagă,
e cea care ne dă curaj:
vom merge de mână și vom putea înfrunta
tot spațiul care ne separă,
îl vom putea respira ca pe o liniște care ne va crește, alb,
de la tâmple

și uite cum ne schimonosește timpul,
și uite cum ne topim din oase, ca lumânările-n pangar

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!