am dat cu banul niarne*
urmărind punctul cardinal unde se oprește
mi-am zis că acolo
negreșit norocul o să m-aștepte
cum șomeru-și înoadă clipele de-o năzuință
până când înlăuntru îl întâmpină soarele
am plecat lovindu-mă-n grabă de formele lucrurilor
rătăcindu-mi privirile pe sticla geamurilor
imaginându-mi că dincolo de ea
orizontul cu vise se-ntinde ca un spectru al speranței
din care poți rupe oricât
fără să ți se vadă amprenta
sub pleoape îmbulzeala de gânduri mușca placenta zilei
gustu-i jilav îmbibat cu damful realității
descuama liniștea în atomi stacojii de neliniște
trebuie să merg mai departe îmi spuneam
în habitatul acesta vânturile împing punctele cardinale
dincolo de nori
grindina sparge iluzii iar timpul legat de dumnezeu la ochi
întinde bastonul numai înainte
să ne îndepărtăm niarne într-o depărtare unde în întuneric nu se face frig
unde oamenii smulg ezitările ca pe file din calendar
când vor să o ia de la capăt
probabil acolo vom găsi și noi norocul căzut la pământ
așteptând mâna care să-i mângâie sufletul muribund

niarne=apelativ adresat sinelui

4 iulie 2014