nimic nu te mai poate surprinde,
nu te mai poate extazia:
îți spui că, de azi, trăiești suplimentar,
trăiești în afara ta,
în ceea ce ți-a fost programat,
uite, ai sărit din tine,
ești un melc care și-a abandonat cochilia
într-un gest suprem de revoltă,
lași în urmă o carcasă de gheare și burtă,
de mucus și sare,
dinspre scorburi spre streșini
vezi cum se alungește timpul tău ca o pisică aflată în rut,
e un rimel peste care a căzut decrepitudinea

dintr-o cameră în alta,
în papuci de pâslă, nu tu colinzi, ci ăla care trăiește în timpul tău care este în plus,
e bonusul lui, e ceea ce își închipuie că a câștigat la loterie,
un ageamiu i-a pus în balanță faptele bune și faptele rele
și a constatat că nimic nu poate fi cântărit,
nici măcar solitudinea,
să strigăm, să strigăm împreună:
partea de timp pe care nu o mai avem de trăit
e cea care ne face cu adevărat fericiți,
în sfârșit, morții au unghiile alungite și se pot agăța de ceea ce ne face
atât de vinovați

sapi în pereți imaginari,
sapi în partea de depresie care te cunoaște atât de bine,
salut, tâmpitule, sub fiecare rid se ascunde o femeie care te-a urât,
sub fiecare zâmbet abia mijit se ascunde o femeie care a vrut să te așeze în suflet,
imaginația ta e cea care nu te lasă să-ți găsești împăcarea,
îți tot repeți:
oho, cine iubește și lasă,
dumnezeu să-i dea pedeapsă,
în aria ta perfect protejată,
în spațiul tău în care te simți prizonier
falangele sunt dalte, îți cresc ciocane din antebraț
și tot lovești, tot lovești,
sapi un s.o.s. ca o cazemată în care te ascunzi și din care te tot întuneci
într-o luptă care nu ai habar că s-a sfârșit demult,
că demult ai pierdut-o,
fiecare fir de păr alb care-ți crește din barbă e un semn că încă te mai poți revolta,
aici ai mine antipersonal,
ai garduri de sârmă ghimpată
și nici un intrus nu poate avea loc,
un lunetist se ascunde în spatele tău,
e spațiul tău vital,
e ceea ce te ajută să mergi mai departe,
iată, nimeni nu mai are curajul să scrie:
mă gândesc la tine în multe feluri, foarte des,
în somnul tău, nu mai deraiază marfare,
nu suferi imediat un blocaj psihic,
nu mai rămâi fără aer,
echilibrul îl găsești în ceea ce nu ai reușit să trăiești până la capăt

îți spui că partea pe care dormi e cea fără vise
și aștepți, o, doamne, o moarte care să te scoată din anonimat

nimic nu te mai poate surprinde,
nici cum pescărușii se pot roti în afara timpului,
ca un ceas care arată doar partea erogenă a trupului tău,
îl pot înfășura, ca pe un covor,
nici cum dumnezeu e tot timpul insomniac
și are atacuri de panică
la ore la care alții sunt în somn delta,
dacă l-ai vedea, sunt sigur, i-ai trage un pumn în bot,
pacoste, habar n-ai cât sunt de mâhnit
și cât mă mâhnește mâhnirea care-o port în mine,
femeia pe care ai iubit-o te păstrează în memoria telefonului mobil,
ești doar un număr format din 10 cifre,
femeia care te iubește
și-a tras un fermoar peste inimă
și tot așteaptă să-i spui că nu ai uitat-o...