doar îmi sunteți aproapele
pe fiecare în parte pe toți laolaltă
în așa fel încât să nu mai plângă nimeni
în așa fel încât să nu mai pot răsufla
decât prin plămânii voștri
fără niciun oftat ochii mei vor învăța să tacă
să nu-și mai strige durerea
îi voi închide să-mi curgă lacrimile înăuntru
acolo unde inima știe să înoate între două maluri imposibile
scobite faleze de sinucigași anonimi
în numele unei lumi mai bune
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când o floare de colț mâncată de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mișcă lumea spre înainte
cu desăvârșire
cu un rost
fără nicio părere de rău

nu știu dacă o să întorc și obrazul celălalt
cum nu știu de ce în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
dincolo de orice convingere idioată
dincolo de orice pretenție absurdă
asupra adevărului absolut