Era o vreme când ascultam noapte de noapte
cum în poligonul de lângă comună soldații
împușcau stele.


Ce nerozie! – gândeam eu –
să crezi în cei mulți
mai mult decât
în tine însuți


și ce nebunie! –
să fii gelos pe durerea
și suferințele altuia
ignorându-le pe ale tale …


Noaptea albă își umple golul cu
gândurile unui insomniac
eu îi aprind o țigară și ascult
cum în parc ruginește artileria.


Stelele își împușcă soldații
în epoleți și în umbre
într-o liniște mormântală.



19.06.2015;
08:20.