mai bine să ne despărțim
uite cum am fugit în tabloul tău din Mussorgsky
adun urzici și fac o coroană ca aia a regilor
să o dau hienelor
am câteva lângă mine
li se mai spune hiene geloase ori nebune după aburii alcoolului
una îmi suge sângele
iar noaptea țipă veninul spre oameni
ei ce fac? ce spun? care „ei”? oamenii ăia
sau ăștia
ăilalți sau cei care or veni
cum, nu știai că-s înfometați și seduși de țipătul hienelor?

prefer urzicile. nu suntem diferiți. de vrei să pleci, nu te las. să bem ceaiuri și cafele până la ziuă. să ne spunem toate înjurăturile, să ne dăm doi pumni în nas și să stăm așa, cu sângele uscat pe față, până ne-om trezi; apoi iar să bem și să vorbim de femei: mai întâi tu să-ți povestești iubirile, apoi eu să-mi aduc aminte de toate trădările. afurisită viață! educația mea bizară nu-mi spune să fug. nu-mi spune nimic. rămân cu lupii. tu pleci uneori, dar eu rămân cu lupii. hiena asta blondă mă păzește ca o hoață. când crede că dorm îmi suge sângele adunat peste zi, iar atunci când rămân fără sânge, îmi suge viața.