Un diamant e spusa ta cea rece,
Pierdută-n superbii ce-s ca de gheață;
La vorba ta doar ochii se răsfață,
În mai departe-auzul meu va trece.

Din graiul meu canicula învață,
Ghețarii tăi în smoala-mi să se-nece
Și fi-vor hâzi, dar inima-ți petrece,
O sărbătoare fi-va a ta viață.

Să porți pe chip zâmbirii frumusețe,
La asta dintre toate te îndemn
Să lepezi, zic, cristalul din tristețe.

Neprețu-i stând într-un picior de lemn;
Fior să curgă-n cristice povețe,
Să-mbrățișezi visarea-n viu solemn.