cu timiditate, cu tremur de plop
ca pe un jurământ de frăție
îmi leg sângele fierbinte cu seva pământului
cât încă mai fac fotosinteză cu luna
si-mi cântă cucii a cuiburi străine

nu bănuiesc toamna de tristeți
și nu condamn frunzele, nici rădăcinile
nici măcar acest sărut pătimaș adus cerului
îmi place însă să dansez înfiorat căderea frunzelor
prin tăcerea din strigătul sec
al copacilor retezați de iarnă
apoi mă învelesc cu omăt
și visez cald reîntâlnirea cu fluturii