Un plâns
desfăcut în lacrimi
prelinse
în abisuri
căptușite cu simulacre
este călcat în picioare
de veselia
care a uzurpat tonusul
și care s-a îmbrăcat
numai în roz

Acolo unde
râsul nu se aude niciodată
unde asculți numai
sonoritățile morbide ale plânsului
să nu zăbovești niciodată
căci tristețea e contagioasă
pervertește elanul
în letargiile blazării
în elegia melancoliei
cu pigment gri, tenebros

Un om fără mâna dreaptă
vrea să devină scriitor
așa cum un cerșetor vrea să trăiască în opulență.

***

O melancolie
își țese
în intimitatea proprie
pânze de păianjen
oscilează
între tristețe și nostalgia
suspendându-și regretele
deasupra timpului
acolo unde are o panoramă
prin care aproapele se micșorează
și departele se amplifică

Prostul
își gestionează haotic
inflația de inepții și elucubrații
pe care le consideră normale
intrinseci vieții anemice
pe care o duce
pe când dementul
își grefează
malformațiile gândirii
pe țesuturile
unui real
care și-a pierdut dinții
în încleștarea cu fantasmele.