pentru că înainte de orice altceva lumea învață cum să moară
iar pentru ca totul să fie cât mai perfect e nevoie într-adevăr de profesioniști
dar strict pregătiți între limitele absurdului absolut
de la minus până la plus nefericit
fiecare în parte cu pretenția că schimbă ceva
că doar lumea lui e minunată
că doar raiul lui oferă speranța unei morți nerisipite

dar totuși nu e vorba decât un consum inutil de resurse
la urma urmelor toți suntem condamnați la moarte
fiecare în parte cu piatra lui funerară
fiecare în parte cu gaura lui din cer
iar despre risipă se strigă în toate limbile la fel
și nimeni nu se pricepe mai bine la risipit decât poeții

o foaie albă
o foaie plină cu aberații
și un milion de întrebări complicate la infint cu răspunsuri
o adevărată risipă de viață de după moarte
încă din timpul trupului efervescent
o reală pierdere de rai pe o geană de fluture
găurit în cap de o rafală de iubire

apoi
ca o ultimă nevoie de a opri această risipă
vom ridica o cupolă peste tot universul
și nimeni nu va mai trage niciun clopot în dungă