peronul devenise pustiu
când
geamantanul s-a deschis brusc în țipăt de prunc
ascuns prin căptușeala geroasă a lui noiembrie
ar mai fi fost timp
însă
pe trotuarul de vizavi lumea ieșea grăbită din farmacii
silabisind rețeta fericirii
șinele străluceau matematic din secundă-n secundă
după unghiul de fugă al soarelui
pe ultima traversă un mușuroi de furnici
neagră statuie
ridica semne de-ntrebare
șuruburi vechi rugineau în aerul cu efect de iarbă prizată

apoi
țipătul s-a întins lent peste șine dublând efectul voodoo
pe trotuarul de vizavi
inimi convalescente intrau în cercuri concentrice de lumină rece
flămânde lăsau întâmplarea să le treacă pe la urechi
cu șuier de glonț
și s-a lăsat cortina de ceață
acoperind scena suspendată peste o apă mare
unii au numit-o apa morților
eu nu știu ce să zic...