agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 819 .



Venus
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bibliofilul ]

2016-02-19  |     | 



VENUS

Frumoasa cerului cea blondă,
zidită veșnic între două emisfere,
din care una-i ziua ta fierbinte
- imensa pasăre albă
clocind vreo două luni pe-o parte a planetei -
iar alta-ți este neagra pasăre a nopții,
clocind același timp cealaltă parte-a ei
care-i scăldată-n noaptea mai fierbinte decât ziua.
Ascunse-s amândouă, sufocate,
sub norii-n fierberi de lumini de fulger
ce-ți ară zi și noapte cerul tău bolnav...
Frumoasă ești din depărtarea noastră,
fiindcă te-aleserăm ca simbol al sfintelor iubiri,
dar, mai de-aproape, idealul moare,
căci nu mai pari zeița frumuseții,
ci-o soră tristă cu Pământul-rege,
cu munți de foc și cu vulcani nebuni,
cu dealuri și cu văi posomorâte,
dar fără ca lumina soarelui vibrând de veselie
să-ți binecuvânteze umbrele fierbinți -
o soră-n agonie, deci,
și-ntr-un coșmar scâncit,
căci norii groși de-acid clorhidric,
de dioxid carbonic, de toxic vitriol,
îți fac din cerul leșios apocalipsa,
din aerul fierbinte - un infern...
Săracă, fără sateliți, de ce te-nvârți doar invers
și nicidecum precum alte planete ?
De ce la tine soarele-ți răsare mereu de la apus?
Ciudată ești, dar, totuși, dacă vom coborî la tine
prin cețuri otrăvite, prin aeru-ți de foc,
venind dinspre Pământ, te vom putea schimba,
că-ți umplem umbra arsă cu mari serbări de flori,
te vom scăpa de arșiți și-ți răcorim întinsul,
vom răspândi viața cu mari prelingeri verzi
pulsând în tine seve de clorofile pământene,
să-ți vigoreze trupul de Veneră,
să te-mbrăcăm în viață clocotindă și în fertile arderi,
să te cuprindem într-o hlamidă nouă de Luceafăr,
așa cum s-a-mbrăcat și Terra în albastru,
așa cum, înșelați, noi te credeam de veacuri.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!