EXPANSIUNEA UNIVERSULUI

Materia - cristal de foc și de gheață - fuge radial de ea însăși
în toate direcțiile golului imens, absurd și incompresibil,
universul umflându-se ca o budincă infinită cu stafide de stele...
Galaxiile - ceremonii gestante de focuri sacre abisale,
flori cosmice care plutind se-ndepărtează toate unele de altele,
dintr-o explozie armonică primară uriașă,
dintr-o cumplită răbufnire autoconcepută
a unui punct patern creat cu o densitate strânsă peste imposibil -
de un probabil Big-Bang cosmic monstruos, halucinant în felul lui,
al cărui ecou crispat de unde și lumini
s-ar auzi și azi cu stetoscoape cosmice,
el continuând dus-întorsul unui balans incandescent,
ca expirația și inspirația haosului ne-mblânzit,
de la verticalul violetului de-apropieri
până la spectrele roșului aprins de-ndepărtări recesive-n alte zone
și iarăși înapoi, sculptând culori
în carnea Universului orbit de-așa orgii nebune de lumină,
amplificată mai târziu în jerbele inteligenței omenești,
căci Omul, neîndoios, este un altfel de univers
care a înghițit în creierul lui întregul univers din afară
fără să-l înțeleagă total,
este cu adevărat un alt univers, grăbit în altă expansiune fierbinte
spre absolutul purității din neant,
căutându-se pe sine însuși prin văile virgine
din spațiul orb și timp nedefrișat
fără să se rătăcească, el însuși devenind
un al doilea univers în expansiune !