Am rămas cu un semn distinctiv, ștanțat în suflet, ca o cicatrice
Oamenii mă întreabă ce fel de vaccin am făcut, e destul de straniu
Aproape luminos, nu seamănă cu nimic, nu știu să le răspund
Fiindcă nu există răspuns, cicatricea nu are încă nume, trebuie să-i dăm unul
Oricum e semnul pe care-l vei urma așa cum magii au urmat cometa

Probabil că suntem plini de poeme, trebuia doar sa ne întâlnim să le scoatem
Cuvintele sunt în mișcare browniană în noi și uite acum capătă sens
Se pun singure în ordine, stau la rând cuminți spre lumină

Am să-mi lipesc urechea de inima ta ca un copil de-o ușă fermecată
Care știe de la bun început că tic-tac-ul va absorbi prin gaura cheii trupul firav

Și de fiecare dată când facem dragoste se întâmplă la fel, expulzăm un fel de abur
Un fel de nerozie, ceva ceresc, dâra de iubire miroase a flori de primăvară
A iarbă secerată, și nu știu de ce, în fiecare noapte pielea ține loc de cuvinte
De fiecare dată îți fac un poem de dragoste cu care te învelesc