Hainele aruncate pe podeaua de fier
în flăcări acum, sunt luminate de zi
mă zbat în cenușă dansând spre zăbrele
strivite de ziduri îmbrăcate în gri

trupul se schimbă, omul dispare
pe umeri apar răni sângerii
coastele rupte își apără plaga
ce bate haotic în tâmple pustii

Lipsit de cuvinte, cu buzele arse,
cu lama serată a plămânilor mei
fragmente de aer tăiate în grabă
dispar măcinate în dinții prea grei

Sfărâm cu plăcere gustul amar
al ultimei clipe scăldate în vin,
otrava din sânge naște culoare-
sigilii pictate pe cerul senin.

Prea cald îmi pare pământul
prea greu și plin de început și sfârșit-
lipsit de timp, lipsit de durere
eternul devine blestemul primit.

Din agonie, din milenii, din praful stelar
zeii se nasc, fără amintiri sau dorințe-
hrăniți de credințe, distruși de voință
Își scriu fără lacrimi porpriul final.