Nu spunem nici un cuvânt.

Lăsăm tăcerea să umple spațiul din noi,
paharul prea plin să inunde sertare de timp,
secunde pierdute în care eram
distrași de temple de lut scăldate-n ruină

Din tot ce-ar fi fost culegem pământul
secat de dorință, mister, provocare
și seva din arbori bătrâni adunată în cupe
de furii distruse în nopți fără astre

Turnuri se sfarmă, ziduri se rup,
contururi de oră adapă țărâna,
cuvinte renasc din spectrul furtunii-

născuți din iubire, distruși de uitare
navigăm fără știință spre proxime porturi
cu ancore grele, cu vele sfâșiate
cu hule sufocând albul siaj

Þărmuri apar scăldate-n lumină.

Voit, ne zdrobim de stânci transparente
presărate cu fire smulse din nori

Paharul secat așteaptă ofranda,
uitat pe-altarul a tot ce n-am fost-
sertarul deschis înghite corăbii
închise în sticle murdare de praf.