dacă cineva i-ar fi zis lui ali că boala lui
nu este decât un viermișor care îți halește organele
ar fi adăugat un smile în jurnalul său
în care specifica foarte clar cui să-i încredițăm lucrurile
și metoda prin care dorește să ne luăm rămas bun

era la terapie intensivă și dormea
și nu aveam de unde să intuiesc că de fapt
sufletul lui stătea ca un liliac agățat în colțul camerei
și își nota fiecare cuvânt, fiecare grimasă
și n-am plâns, cel puțin până am ieșit
din cameră, unde m-am prăbușit mult mai spectaculos
ca atunci când mi-am pierdut mințile
și mi-am consumat lacrimile pentru ce avea să vină

norii erau învolburați, iar apusul pulsa ca un cărbune aprins
vibrațiile sunetelor de fundal asigurau liniștea
vibrațiile aparatelor - parcă posedate
m-au făcut să tresar și să mi se facă frică
ali mi-a dat drumul și m-am trezit încărcat cu noi lacrimi
pe care aveam să le las să curgă în fiecare zi
așa cum eliberezi un animal sălbatic, dar se întoarce