un trup de ram prin codru frunze strigă
nimicuri nălțătoare-n sus de ață
ci zorii de devreme se agață
și gerul e pe-atât cât să ne frigă.

ci iarna asta e abia-n prefață,
și s-a pretinde frigul aspru rigă;
în lanțul vieții mele ești verigă
ce libertate-adesea mă învață.

iar prin zăpezi și îngeri și noroaie
pe chipul tău e-omătul cel mai pur,
precum pe sub peniță e o foaie.

făptura ta, veciei abajur,
o torni din noapte iar cuminte-n straie
tăcerea-noată-n aer, împrejur...