Dima,
uneori doar îmi imaginez
cum ar fi să te pierd și
mă umplu de durere ca un corp
ținut sub apă cu forța.
Dar mă trezesc și
te găsesc lângă mine, te ating
mereu să mă conving că ești real.
Amintirile noastre
se suprapun acum atât de bine
încât încep să le confund,
de parcă nu a existat nimic înainte,
trecutul nostru
ca un USB virusat, trecutul nostru
din care am salvat
doar lucrurile de care
nu va trebui niciodată să fugim.


Dima, uneori
mă-ntreb
ce ar fi fost
dacă nu ne-am fi găsit atunci,
dacă ar fi venit
dintr-o altă parte
salvarea
sau dacă ne-am fi afundat tot mai mult
în teribilismul și-n toxicitatea lor,
ce ar fi fost,
dragul meu,
ce s-ar fi ales atunci
de mine,
de tine.