Într-o clipă de speranță ți-am stors pârguita lună,
Îndulcită de o rază dintr-un fagure de gheață,
Pe un vis în cuibul zânei, eu cu mine împreună,
Am venit să-ți dăm trezirea, ție, viitoarea viață.

Așa poate voi uita trecerea pe-un drum obscur,
C-un izvor zidit pe spate, ce voi fi silit să-l duc,
Dar rămân în urma mea într-o baltă de mercur,
Ce-i mai grea ca o pădure băntuită de haiduc.

Am trezit-o să-mi zâmbească, Pagina din infinit,
Unde-i locul meu să scriu, o să las bătut în cuie
Tot ce se va naște-n ea și e-n mine-ncremenit ,
Viața din coral sculptat, scrisă parcă de-o statuie.

Dumnezeu să fiu o clipă și apoi să îi cer scuze,
Să creez o altă mare, să ne-o împărțim frățește,
Jumătate mi-o dau mie pană sângerez pe buze,
Doar așa să îi simt gustul lacrimei ce te-ngrijește.

Cealaltă ți-o las în tine să te obsedeze noaptea,
Ca un loc de rugăciune pentru micile fantasme,
Într-un cer făcut din șatre ce îmi rafoieste cartea,
Unde eu sunt Cineva, în palatul tău din basme.