Oare, ne putem liniști, unul pe altul,
într-o viață-împreună? ca
pomul
pe-o
floare
când se sprijină,
așa
îmi spui și
îmi tremuri pe umăr,
cu insolită ploaie,
dincolo
de cuvânt,
înfiripând refren;

mai târziu,
atunci când chitarele se vor ruga lui Dumnezeu,
și în tălpi ne vor crește aripi de moarte,
spre cercurile concentrice de ape
din oglinzile unde întotdeauna
viața ni s-a reflectat
ca o necunoscută
cerându-ne
restul

între viață și moarte există întotdeauna același pârâu
sunt sigură că-l vom străbate împreună
mă vei ține de subsuori
uneori...

spre vetre unde se zbat porumbei ca steluțele
acum
hai să ne citim sufletele, unul pe altul.