poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 410 .



Narcolepsie
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MaggotELS ]

2018-10-04  |     | 



M-am prăbușit recent în patul meu, cel înțepător și rece,
După o seară despre care, sincer, credeam că nu va trece.
După multe serii de plânsete, de certuri, dar și de plictis,
M-am convins că n-are niciun rost și ochii mi-am deschis.

M-am trezit în întuneric și înecat într-un nor de fum,
Alergând cu disperare pe un drum de coridor teribil.
Încercam să mă sprijin, după ce rămâneam fără suflare,
De câte-un perete metafizic, lipsit de orice structurare.

Strigătele mele surde zburau, lăsând tăieturi prin nori,
Treceau prin fum și prin pereți, precum note de tenori.
Degetele-n continuu tremurau tectonic, atingând nimicul,
Rămânându-mi fără unghii; mi se descompunea trupul.

Cu un ochi în palmă, mă uitam la cel ce nu vedea,
Iar cu o ureche în cealaltă, auzeam ceea ce nu puteam.
Era un strigăt ce mă chema, un plânset sincer de mamă,
Din care simțeam dorul și durerea, neputând să mă vadă.

I-am îndepărtat pe cei ce mă iubeau și-am rămas în urmă,
Atunci când am pășit în umbra, din care nu mai ieșeam...
După ce m-am descompus, eram un nimeni și un gând,
Eram o dublură a existenței și-a nimicului rând pe rând.

O figură neagră parcă mă invita, deși bloca o ieșire,
Am știut atunci că trebuie să o înfrunt, pentru mântuire.
Dar o cunoșteam din coșmaruri grele, de mult purtate,
Realizând acum că au fost lupte, mereu de ea câștigate.

Îmi ținea captive în gheare toate amitirile frumoase,
Toate speranțele luminoase ascunse-n voaluri întunecate.
Am scăpat de fum, ca să mă-nec acum, într-un râu de sânge.
Era sângele lor pur... al celor ce au vărsat lacrimi pentru mine.

Încercam să ascult vocea, care pentr-un moment se oprise,
Mama moartă dispăruse, dar iubirea mută încă mă striga.
Am trecut de figura-ntunecată, javră diabolică și chinuitoare,
Dar nu pentru totdeauna, căci mă urmărește-n continuare.

Dar tu iubire, adormit cu m-ai lăsat, atunci când ai plecat,
De ce mă tot strigi, dar nu mă scoți din locul ăsta blestemat?
Am să îmi întâmpin chinul doar cu îmbrățișări mortuare,
Cât iubirea nu mă va scăpa de viața, care vrea să mă omoare.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!