Privește apusul cu mine,
Este octombrie,rece,
Bate roșu în așternuturi,
Întinde-te puțin lângă mine,
Te rog,
Stinge sfeșnicele alea de aramă
De pe mobila ta de lux.

Ai ochii răvășiți,
Ți-am adus flori de bronz în nuanțe,
Întinde-te lângă mine,
Aș putea să-ți cânt,
Aș putea să te desfăt,
Încearcă să privești toamna
Dintr-o perspectivă abstractă,
Măsoară arborii în apusuri,
Secundele în flăcări de vis.

Totuși toamna nu a adus
Nici un câștig Universului,
Iarna nu-i va scădea,
Nici din intensitate
Și nici din splendoare,

Suntem doar două statui
Care vor să se iubească
Într-un templu de marmură,
ÃŽntr-un crepuscul,
ÃŽn mirificul apus,
În această fantastică dimensiune,
Numită Univers.