Înspre câmpul cel cu grâne,
Spic de foc pe lan întins,
Mai arunc câte-o privire
Căutându-le 'nadins,

Zile păsări călătoare,
Petrecându-le în larg,
Au răpit în ciocuri pânza
Scorojitului catarg.

Știu le caut înzădarnic,
Înapoi nu vor veni,
Se vor duce deodată
An cu an și zi cu zi...

Și privind ațepenirea,
Amintirile-mi rămân,
Tânăr sunt la-nfățișare,
Dar cu sufletul bătrân.

Parc-un glas încet te cheamă,
Spre hotarul celor zări,
Iar în suflet se revarsă
Valul apelor de mări...

Bate vântul la fereastră,
Printre gene suflă rar,
Împlântați în coloritmul
Stinsului crepuscular,

Ochii stau robiți de vraja,
Ațintiți spre-același loc,
Căutând să dea de urma,
Rătăcitului noroc.

Pe când cerul cel albastru,
S-a desprins de ei demult,
Mă mai uit în depărtare,
Căutându-le mai mult,

Păsări dând din aripi, zarea
Umple-ar, câte-s depărtări,
Purtând ciocuri fericirea
Și de binele păreri !

Rezemînd de palmă barba
Mai îngân cu doru-mi plin,
La deschisa mea fereastră,
Zile trec, păsări nu vin...