poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 800 .



Torționarul și profa de mate
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nuculus ]

2019-01-28  |     | 



torționarul ireal povestește firesc cum mânca două rațe clasa-ntâi
apoi trecea liniștit la omorârea cu râvnă a victimelor neidentificate
îi chinuia cu bătăi gospodărești la testicule până își dădeau sufletul
tineri studenți și intelectuali – filfizoni cu studii la Paris
asta după ce îi crăpase țeasta lui taică-su cu un topor sfătuit de un tovarăș
apoi completa liniștit un formular și raporta, că era muncă serioasă
19 căpățâni luna asta – cam puțin, răspundea fratele rus coordonator
era o plăcere în a tortura, o distracție pentru noi
că nu eram singur, eram foarte mulți care făceam asta
vorbește clar, senin, împăcat, cuvintele cad seceri și ciocane
eram comuniști convinși, toți, întărâtați împotriva intelectualilor
până în 53 i-am terminat pe toți cei curați la suflet, unu nu mai era
îmi vine să vărs, mi se face rău, nu-mi vine să cred
păi cum credeți că s-a făcut comunismul la noi - zice el
n-am dormit trei zile, am scris numai versuri negre, am înjurat fără rost
în coșmarul meu îl vedeam prin piață, în autobuz, la medic,
un pensionar cumsecade pierdut printre bătrânii nostalgici din cartier
care dintre ei au fost colegii lui de muncă mâncându-și azi liniștit pensia


cumva în mod bizar mi-am adus aminte de profa de mate din liceu
poate din cauza ochelarilor, amândoi aveau funduri de sifoane
o formă de viață total opusă conceptului de femeie, un sac de cartofi
cu părul explodat în cap, mică, mergând pe tocuri printre brazde de porumb
când închidea ușa clasei ne cuprindea o frică pe care o puteai pipăi în aer
toți 36 prinși într-o celulă pregătiți de răstignire, o singură întrebare
cine o să fie astăzi?
matricola, unghiile, batista, părul, pampoanele, ciorapii, machiajul, inelele
apoi un răcnet din fundul iadului- ieși afară !!!
urma și ora de matematică
treci la tablă-după cinci table scrise-nu știi nimic, treci în bancă ai nota 3
aproape toți
colega pe care a dat-o cu capul de tablă, a luat-o de par a tarat-o în celălalt capăt,
la sfârșitul exercițiului, și a lovit-o iar cu capul de tablă
așa ne intra nouă matematica direct în tărtăcuță
mi-a cerut tema, am înghețat instantaneu, devenisem o țintă
catedra era pe o scenă, eu eram jos, ea era sus, s-a uitat la caiet
ce e asta mă? ăsta e caiet? – se deprindeau foile din cauza prostei fabricații
ia-ți mizeria asta de-aici ! și mi-a aruncat caietul pe jos în clasă
în zborul lui neașteptat caietul s-a dezintegrat în zeci de foi rebele
eu adunând foile de pe jos umilit și fără apărare
părinții apreciau pedagogia de tip nou, face oameni din ei
în drum spre casă un singur gând
ce să fac? ce să fac? ce să fac? ce să fac? ce să fac?
pentru prima oară în viață mi-a venit idea de a mă sinucide- mi-a mărturisit un coleg
după 30 de ani
eram niște copii de 14 ani la unul dintre cele mai bune licee din capitală
reprezentam generația oamenilor noi, viitorul țării, mândria socialismului
noi trebuia să fim primii comuniști autentici



mai e o legătură între cei doi, plăcerea
plăcerea de a chinui, de a provoca suferință
puteam să simt asta în neputința mea
prin tainica legătură dintre victimă și călău


PS

torționarul a murit nejudecat, neîmpărtășit, neștiut, fără să plătescă, la doi ani după interviu
profa de mate a emigrat în America, putreziciunea capitalismului, unde și-a găsit sfârșitul








.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!