agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 236 .



hamal
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2019-02-27  |     | 




fiecare zi o scară
urc și cobor bagajul ei
pentru puțin
trec pe lângă uși închise
uneori se aud tot felul de cuvinte
care nu pot fi așezate în vreun dicționar
zgomote imposibil de transmis unui suflet
cu greutatea prin lume
înghit mirosuri amestecate uneori îmi țin respirația
oamenii au mereu ceva de ascuns
nu și acest parfum al indiferenței
adesea trebuie să despic întunericul
cu forfecuța de unghii să-l îndepărtez
ca pe un eponichium lăsat să crească
la întâmplare un soi de lumină mălăioasă
îmi străpunge irișii mă doare firul de
iarbă găurind asfaltul ceața mă împiedică
să văd lumea cu alți ochi
asemenea mie coboară și urcă
doar când găsește de cuviință că
joaca de-a baba oarba e pe sfârșite
cu primul pas în lume mă transform într-o
generație fără niciun dumnezeu
pun ziua pe roți un troler de companie
hurducăind pe străzi
cât să întindă nervii unora mai fără chef
de-a asculta un pic și din refrenul existențial
nicio noutate urc în mașină bagajul alături
să nu mi-l fure vreunul pe la răscruci
blochez ușile
urc treptele meseriei încetinel să nu zdruncin orgolii
iau poziția unei femei office
mă ridic la baza nazală a șefului în mândria acestei zile
ca și în altele piscurile existențiale sunt deja atinse
nu mai sunt locuri și oricum ar costa prea mult
pentru un buzunar delicat
aspirațiile sunt steaguri implantate în carnea vieții neviață
tot ce-mi rămâne e să muncesc pentru ceilalți
de aici cobor spre ceea ce mai rămâne din rămâneri

odată cu mine îngerii urcă și coboară ziua lor
mai îngrijorați ca oricând
niciun pisc vizibil


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!