agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 47 .



Din caierul bunicii
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Itu52 ]

2019-03-08  |     | 



Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia deslușit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi șoptea povești și-un somn, odihnitor.
Și tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrșitului de fir,
vedeam, doar dimineața, în paner,
din nou, că fusu-i gol și apare înc-un ghem.
Și nu știam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieții întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieții în mersu-i necuprins.
Căci veșnică e viața, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârșesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, și-n bază ancorat.
Câtă miscare-n față, cum clocotește viața,
parcă e un fitil ce mușcă-n viitor cu fiecare germen în șanse roditor.
Nestăvilita sete sorbește din trecut și-ntruna iscodește ce nu s-a mai născut.
Din vreme-n vreme, se îndreapta bunica din strâmba-i aplecare,
cu o mișcare iute, plină de-ndemânare, muta în caier firul să aibă-ndestulare.
Si curge, curge timpul prin fir sau în frânghie ca să-ntregească șirul,
cu unic început, din care bifurcații întruna s-au născut.
A-nțepenit clepsidra cu firul prins în caier,
și n-a știut bunica că-n mînă eu l-am prins,
să fie moștenirea pe care s-o transmit.
Ștafeta vieții curge întruna în timpul conștient și cine poate ști,
peste milenii, în caierul de stele, poate se va-nmulți.
Căci e matur Pământul și vremea i-a venit,
Să mute firul în loc cu-ndestulare, de care să profite și ultima suflare.
A tot slăbit Pământul, începe a picoti,
e supt de energii, că pofticioasă-i viața, plină de lăcomii.
Dar, e tenace, cu adaptări ciudate și sorți de-nvingătoare,
sigur va izbuti, așa este corect, cu gându-n viitor și ancore-n trecut,
c-așa dorește timpul, să fie perceput.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!