vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în mințile noastre copilăroase școlărești disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe față
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început și fără sfârșit
a început și s-a sfârșit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine știe
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înțeles totul și nimic
trecerea între zumzet năucitor și liniște cosmică
un val pe țărmul existenței lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naștem o dată