ne-am născut fără să vrem
într-o lume care ne-a învățat ce să nu fim,
straturi de dogme, credințe, recenzii netrăite se depun precum cenușa sub unghii și intră până în carne

haosul monden te ia din patul cald și te azvârle în strada ce miroase a covrigi și urină,
te întrebi ce cauți aici, dar nu ai timp să-ți răspunzi căci îți sună telefonul iar ziua își ia cursul la fel ca și ieri

soarele apune repede fără să îți dai seama, cafeaua cumpărată în grabă stă răcită pe jumătate savurată pe același birou cu care ți-ai  petrecut jumătate din viață

poza soției îți zâmbește și-ți amintește parcă aparții undeva,
cineva apasă un buton iar picioarele te duc la ușa cărămizie ce ar trebui revopsită, cheia se potrivește în zăvor spre mirarea ta, încăperea te face să te simți real

mirosul ei te duce-n dormitor unde deslușești o mângâiere caldă, sufletul ți-e blând și nu vrea nimic decât zile mai lungi
ca tu să ajungi acasă la timp înainte ca viața să-ți scurgă prin sita timpului pierdut...