Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii își fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgîn, cu glas de tunet și sceptru de Neptun
Și îmi pare că acesta mi-e străbun.


Poti fi și pasăre și om, cu sufletul arzăndu-ți în altar,
Prin brațe te ridici de la pămînt și prin efortul tău de muritor.
Sclipești precum o stea lăsînd în urmă adevăruri,
În găndurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.



Dacă privești în urmă vezi secole de-a răndul,
Ce au trecut îndată , uitînd să povestești
Că ai fost căndva acolo ,un personaj din lume,
Ducănd o viață simplă sau bătălii regesti.

Oricare zi lumină este o zi regală ,
Iar noaptea e stapăna cu stele mii lucind,
În zi sclipește raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar găndul se desprinde de mantia terestră,
Purtănd cu sine viața, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre ,eon din din univers.