Intrăm triști, grăbiți în piață
atragem atenția subretelor
spânzurate în galantare
cât să intre privirea prin urechile acului
și să evadeze în delir,
zilnic grijile lustruiesc balustrade,
sânii mamelor plâng,
pe maidanul aglomerat victime naive
verze împăiate,
roșii trofee vegetale,
portocale acrite,
nuci înverzite,
flori supuse travaliului de a naște timp,
zilele mor în calendar să ajungă duminici
atunci se dezlănțuie iadul fructelor,
un țârcovnic cu barba înfășurată în stele aleargă spre coșul împletit
să pizmuiască toamna,
eu nu văd zâmbetul soarelui, decupez volte, croșetez frica,
pofte întinse la mezat,
meșteri ce poartă cocarde lasă zeului cântar uiumul,
între cărări trec ostateci cu brațele goale să prindă libelule,
respiră greoi, pufăie asemeni unor vechi locomotive staționate
în rezerve de spital, în locul vagoanelor trag de paturi ce nu au stații
există resemnare,
vuiet prelung
se vede capătul lumii..