femeia singură, cu nisipul uscat
între oasele șoldurilor
ca niște promontorii părăsite,
stă pe plaja goală, flămândă și tristă,
și numai foamea e singurul ei narcotic,
amăgindu-i amărăciunea,
poate și valul care se întoarce peste genunchii ei

azi dimineață visa că pleacă cocorii,
cocori care nu stau la mare, ci în satele de la șes,
printre ei era și iubitul ei
care credea că o cunoaște, care credea că știe
ce gândește ea, pasărea cu aripile tăiate

ea era convinsă că el nu o cunoaște,
păsările nu se cunosc între ele,
păsările fac cuiburi împreună fiindcă
există o pasăre regină peste toate

albinele fac stupi împreună fiindcă există
undeva, o regină peste toate reginele stupilor,
la fel toate vietățile au regii și reginele lor
adunate toate în arca lui Noe

el nu putea să o cunoască pe ea,
partea lui femeiască din Biblie,
fiindcă Adam și Eva trăiseră înainte de potop,
dar în arca lui Noe erau mai mulți oameni
el nu avea de unde să știe
că Eva aceasta are mai multe femei tatuate pe piele,
mai multe femei închise între oasele șoldurilor ei,
mai multe femei care lasă umbre
peste brazdele din gândul ei, mereu săpate din nou

femeia nu are o singură regină sau un rege
și poate de aceea bărbatul se rătăcește uneori,
crezând că o cunoaște