nu mai e loc pe băncile din București
de atâta istorie adevărată, neînvățată, revărsată din pungile de plastic
cărate de oamenii străzii eșuați la margine
ce-și beau conștiința din peturi de bere
mușcă fără dinți din pomana fratelui
milostiv, credincios, burtos, alunecos, norocos
pe pământ
sunt oameni care au strâns atât de mult
sunt oameni care se mulțumesc cu atât de puțin
Andrei, inginerul sclipitor fără casă pe lume
doarme în parc, la gura de metrou, în scări de bloc
băncile sunt prietenii lui, biserica lui, păcatul nostru
mai puțin banca de credit ce i-a poprit viitorul în conturi goale
oamenii ăștia cu bărbi de sinucigași îmbrăcați în haine primite
sunt profeți predicând mântuirea în pustiul orașului
chipuri împietrite în riduri cât șanțurile fricilor noastre
n-am știu să facem ca ei să nu fie îngerii apocalipsei
zadarnice casolete de plastic din mâncarea prea multă
nu păcălim pe nimeni, e vina noastră, ne-am ticăloșit
marțafoi colorați cu gură mare și gânduri bune uscate
nu mai e loc pe băncile din București
pentru îndrăgostiți, iubiți, copii și părinți
bunici, mămici și tătici
a venit apocalipsa și noi căutăm reduceri