agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 401 .



apparat
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [aquamarine ]

2020-12-28  |     | 



//

metropola s-a lărgit de când nu am mai fost în ea.

fulgi mari au acoperit blocurile.

globuri uriașe filigranate atârnă deasupra stâlpilor.

stațiile de tramvai sunt goale.

liniile de tramvai sunt aceleași. lungi, de parcă te

gândești că dacă

ar ocoli rondul din scuar te-ai învârti ca într-un carusel.


asfaltul este crăpat. pe alocuri

piatra cubică e umedă. ninge.


o pasăre roșie se așază pe un fir de tensiune.

vitrinele strălucesc. toată metropola

respiră încet ca și cum ar avea plămânii

prinși într-o menghină.

este frigul.


oamenii stau în casele lor.

blocurile turn abia se zăresc prin ninsoare.

doar geamurile luminate te fac să crezi că înăuntru este viață.

un singur om cu o mască a venit în stația de tramvai.

pasărea roșie nu a plecat.

își întoarce capul în stânga și în dreapta

ca și cum ar căuta ceva.

orașul pare mort, inutil și orbitor de frumos.


asfaltul se crapă

mașina alunecă încet pe gheață.

e Crăciunul și nu se vede niciun colindător.



în căști se aude apparat cu un cântect, monoton. hipnotic.

ar putea fi un colind modern.


telefonul e pe vibrații.

în mașină e cald. cu cât mergem


cu atât metropola pare că se lărgește mai mult.



undeva viata se crapă.

undeva lumea se crapă.


omul cu mască e o halucinație.

semafoarele merg în gol.


pasărea roșie începe să cânte.

ușor, ușor parcă ar fi un cântec de jale.


ne-am îndrăgostit într-o seară ca asta.

aici în metropolă.


de unde să știm că vom deveni doi câini care urlă la lună.


în mașină e cald și începe să ne fie somn.

de unde să știm că atunci când ne vom trezi,

vom fi doi străini mergând la serviciu pe uriașele

bulevarde,

că atunci când ne vom întâlni



nu ne vom mai recunoaște din cauza măștilor.


orașul cel orbitor se hrănește încetul cu încetul cu inimile noastre.

pasărea roșie a murit.

acum e o carcasă goală înghițită de zăpadă.

e o noapte senină din nou și orașul continuă să-și numere

morții.



e frig, își etalează frumusețea ca pe un trofeu.

globurile par mai strălucitoare ca oricând.



fulgii de nea se izbesc de geamurile mașinii.

ca un balsam. zăpada ne înghite și pe noi.


de unde să știm că e cea mai frumoasă zăpadă care a

fost adusă din spațiu.

de acolo de unde sunt către acolo unde ești

îți ating obrazul umed. atât a mai ramas. două mâini

întinse una către alta

ca două linii de tramvai care nu se vor apropia niciodată una de alta.

de undeva se aude mai departe cântecul celor

de la apparat. cineva a uitat un telefon deschis

înainte de a muri.

poate noi. poate omul cu mască. poate voi.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!