Plouă ca în Bacovia iubito,
Privește pe fereastră cum se deșiră norii
Strâmb și fals precum niște lacrimi de îngeri fățarnici
(Cerșetori stingheri la porțile cerului).
Plouă cu stropi de întuneric iubito,
Își stoarce luna tristețea peste coliviile gri …
Noapte peste noapte, toamnă peste toamnă,
Se descompun statuile curgându-le plumbu-n noroaie,
Putrezesc suflete decojite de umbră
Și rădăcini dezbrăcate de muguri.
Privește cum se îneacă iubirile în lacrimi de demoni,
Cum se amestecă negru cu negru
În acest cimitir de atomi
Ne-om întâlni în copite de cai
Poate mâine.
Degeaba te răstignești în metanii,
Degeaba ți-ai crestat aripile,
Pe care creștet o să-ți odihnești zborul?
S-au prăbușit catedrale iubito,
În brațe de cruci și-au făcut dracii balansoare
Și Noe nu mai vine.
Sau poate că s-a făcut deja strigare
Poate că nu toate speciile i-au făcut trebuință.
Nu mai plânge
Apa potopului e mult prea sărată
Ne-om întâlni în copite de cai, iubito
Poate mâine
În copite de cai, poate mâine.