Sunt păcătos și­­­­­­‑o spun cu nonșalanță
Căci trupul meu în nepăsare zace,
Mi-e sufletul de mult dus în vacanță
Și ce-i plăcut la infinit îmi place.


Iubesc mirosul proaspăt de femeie
Ce curge din rotundele-i ispite
Când foșnetul de rochii pe alee
Stârnește rugăciuni nedefinite.


Sunt egoist și cred că se cuvine
Să îmbrățișez tot ce îmi e plăcut,
Femeia deși-i moară de destine
Adam, din coasta Evei e făcut.


Aș vrea să mă îmbăt de fericire
Și apoi să umblu-n viață turmentat…
Prea multe legi sunt împotriva firii
Și prea iubirea este un păcat.


Doresc un loc lipsit de teoreme
De legi și de principii inumane,
Aștept căci va veni poate o vreme
Când se abrogă ,,falsele’’ icoane.


Sau poate își va face milă ,,Sfântul’’
Să-mi dea statutul de refugiat…
Pământul meu va îmbrățișa pământul
Fără de frica de-a cădea-n păcat.