Mă duc...
nu mă aștepta
pune două picături de apă la păsări
și lasă cafeaua să se reîntoarcă în bob
din el va curge credința
dezvăluindu-mi chipul
plecat pentru o vreme
dincolo de cer unde
soarele se acoperă cu pământ
peste zi
poate ceva mai încolo...
spre nemărginire
în căutarea perfecțiunii
știu că între
ea și mine
se află esența lucrurilor
ce iluzie perfectă!
în batista înnădită cu lacrimi
ți-am lăsat matricola și sufletul
mângâi-o
din când în când
și mai pune apă la păsări
o să mă reîntorc
când în palmele copilului nostru
vor înmuguri dorinți