Când îmi vei spune PLEACÃ… atunci eu voi pleca,
Dar inima-mi zburlită rămâne în mâna ta;
Ea vrea să trăiască, iar în pieptu-mi e moarte,
Doar ochii tăi mă-ndrumă în eterna-mi noapte…

Dar geana ți-ai ferecat, privirea ți-ai ascuns
De floarea-mi ofilită ce moare încet, încet;
Petalele-mi firave cu doruri ai străpuns,
Plecând apoi grăbit, fără un regret…

O ultimă petală de toamnă ruginie
Se așterne-n calea-ți pe o lacrimă târzie,
Îmbrățișând cu dor umbra ta grăbită,
De nostalgii verzi, sub talpa-ți, e zdrobită…

O doare atât de mult, să urle ar fi vrut;
Cu lacrimi împletite pe bărbie… a tăcut
De teamă să nu sperie pasul tău iubit,
Ușor, trecând nepăsător… grăbit…

Când îmi vei spune PLEACÃ… atunci eu voi pleca,
Dar inima-mi zdrobită rămâne în mâna ta;
Îngroap-o te rog, în ale timpului ruine…
Eu am murit demult, cu brațul întins la tine…