poate că luarea asta a sufletului în posesie
precum o bucată de pământ pentru grădină
nu e decât o beție

fac o casă din lemn verde
cresc înăuntru arbori făcuți din texte neprihănite
sui în fiecare noapte pe scară în pod
pentru a mă așeza la taifas cu oameni loviți
de moartea literară drept în moalele capului

la urma urmelor ucigașii sunt aici
printre cei care urcă în pod pe furiș
și scriu cu mâna lor pe hârtie
niște chestii de te doare mintea

povestea continuă în fiecare cititor
ca o alcoolemie care crește vertiginos
e un fel de a bea cerneală în loc de apă
pentru a simți gustul vinului peste o sută de ani


nu mai aud inima ca pe o cupă de cuarț
pentru că nu am adus nimic pe lumea aceasta
înafară de câteva gânduri despre care știu că ar fi putut fi și ale altora
dar au rămas doar ale mele
pentru că nu am apucat să le povestesc nimănui
și nimeni nu a venit la mine să mă întrebe
ce se întâmplă cu un om care se întoarce mereu
la Dumnezeu ca la un fluture în pod
cu fiecare apus de soare
deși în fiecare dimineață plecase în lume ca să se piardă printre flori
și să rămână uitat



23 aprilie
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/