și îi băteau și fugeau de fiecare dată

exista în ei o chemare pentru locuri străine
sau poate alt dor nemărturisit

uneori urcau muntele
târâș îl urcau
două sălbăticiuni fără gheare și cuib

cu iarba-ntre dinți urcau până când creasta
punea stăpânire pe tot

dar nu pe tălpile lor

alteori căutau semnul de oameni
zvârleau cu pietre după trenuri pe care niciodată nu le prindeau
nu-i vorbă știau să citească dar pe ele
scria câmpulung – bucurești și retur

nu înțelegeau și pace de ce te-ai mai întoarce
din locuri unde niciodată nu ai fost

și căutau copii de vârsta lor care se jucau singuri
și râdeau de ei
până când îi făceau să plângă și să fugă strigând: - maaamăăă!

le plăcea o cât le plăcea să audă
oamenii vii strigând o jumătate de măr

se luau în brațe și deveneau una
el și ponosita lui haină de școală