agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2679 .



singura ieșire din tine este digul, marea
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2008-08-28  |     | 



când nu poți răbda, iei lucrurile la rând, le pipăi, suprafața lor fină nu are nicio importanță câtă vreme știi că nu le atingi miezul
și, înainte să izbucnească durerea, deschizi fereastra, cauți în tine punctul din care să te miști, să găsești un alt echilibru, blocurile se apleacă, ai senzația că alunecă, se prăbușesc, aerul le susține în cădere
dar greutatea din tine rămâne, așa, suspendată între clavicule, o masă densă, vâscoasă, purtată de la o intersecție la cealaltă, locuri unde oamenii își amintesc chipul tău doar atunci când umerii ți se împietresc
ei îți vorbesc despre lucruri obișnuite, firești, în timp ce aduni de prin corp rămășițe de verbe, așchii de cuvinte, literele se dispersează instant
încerci să mergi mai departe, schimbi strada, schimbi subiectul, ei nu simt
privești cu tristețe, cu neputința unui cal rănit, se târăște, se târăște, în ochii lui aleargă liber, își percepe cabrarea, galopul, dar în van, doar se târăște spre celălalt, spre ape
așa ești și tu acum, nu poți atinge, între tine și lume doar aerul, iar aerul astăzi are o căldură ușoară, o matcă din care nu vrei să mai ieși
nici dialogul, nici mâinile nu mai adună firesc sensul, îți rămâne o discreție, o retragere, totul se închide
și atunci singura ieșire, când lucrurile încep să alunece, aerul se răcește absurd, tot mai absurd, singura cale spre viu este marea
să înoți, să nu iei cu tine nimic, pe nimeni, să înaintezi în ape încet, mai încet, plutirea să fie în sensul primelor zile, un început fără incertitudini, fără greșeli
o emoție calmă, bună, pe suprafața pielii, și doar urmele peștilor, rotirea lor mută îți priește, îți adună algele verzi, durerea, te rup de umerii celorlalți, de cuvintele lor nespuse
nu mai vrei să auzi nimic, nici nisipurile să nu scârțâie sub tălpi, pe dig orice pas strivește absențe

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!