Dumnezeu mă privește prin ochii tăi prin gura ta îmi spune
să încep ziua cu o tragere la țintă:

în trecutul nostru sunt inele concentrice
zilele și nopțile se întind în straturi ne ung pielea iritată
de cedările în fața tăvălugului de culori

sub apă e liniște și oxigenul ne leagă de viață
cum ne ține dragostea când escaladăm singurătatea
și spargem capilarele cu o strângere de inimă în raliu
spre plaja pe care adorm bancuri de pești

vrei să deschizi portiera să creezi un vârtej
să verifici centura de siguranță alegând primul obiect
ce îți poate expulza sângele într-o pânză pregătită cu ulei fierbinte

avem nevoie de un dram de credință să tăiem cercul în patru
fără să tremurăm de spaima neaflării centrului
acolo unde bănuim că pulsează după semnele vremii

oamenii se leapădă atât de ușor de tine
încât îi admiri pentru curajul de a ți-o lua înainte
fiindcă știi că de aici nu mai poți înainta
nici pe burtă nici târât de lumină peste granițele bine păzite

e cu toate acestea un loc sigur
pentru că mângâierea șterge literele strâmbe de pe corp
și lemnul de foc se vindecă prin tăiere