și eu am incendiat anotimpuri cu flacăra de la brichetă
am vândut oameni la prețuri mici
am spălat ziduri până au devenit atât de strălucitoare
încât se puteau vedea chiar și din lună

zile împăturite frumos
așezate pe rafturile unor prăvălii cu clopoțel de argint la intrare
sau tatuate pe umeri pe brațe pe obrazul tânăr odată
nopți-neoane clipind scurt în urma dricurilor ce poartă cu ele
aura boemă a bărbaților închiși în turnuri de veghe

mă învecinez doar cu mine însămi
peste gard arunc priviri furișe dar dezinvolte
observ prin lunetă cum
dimineața scot apă dintr-o fântână secată
la amiază vorbesc într-o limbă moartă despre tandrețea labirinturilor de iederă
seara încondeiez ferestre anemice cu sori și cu îngeri grăsuni
noaptea îmi pun redingota și plec în călătorie pe mare

pe toate mobilele se așează praful pe ochii mei nu
cade tapetul de pe pereți lumina se învolbură somnului pază
un șoarece domestic ronțăie metafora coaptă
e ultima
s-a scuturat și ea din copac
precum ultimul fruct dinspre toamnă


ascultă poezia în lectura autoarei