ce nouă îmi pare lumea din fereastra deschisă
și ce sentiment de ușurare
gloanțele din ziduri au fost bandajate cu ninsoare
tancuri defecte duduie undeva
în labirintul timpanelor

noaptea și-a întins scarele în lumină
tot ce se poate vedea este un câmp de bătaie
acoperit de ghețuri zbârcite
buze și coapse carbonizate scrâșnesc sub pantofi
victime într-un biotop afectiv

în fața cănii de ceai detaliile capătă relief
prezentul își pierde motivația
de a rezolva prin violență momente de criză
în adevăr nu există obstacole nici timp de pierdut
pe redutele explicației


iubirea nu trebuie să fie război de cotropire
pacea ei este temporar incoruptibilă
aceste ținuturi revendicate absurdului
și schijele din aortă
sunt toate numai ale mele de astăzi

bogății cu gust de cireașă neagră
inutile