agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2142 .



Prefață de George Corbu volumului Omagiu Francofoniei, Hommage a la Francophonie
poezie [ ]
Epigrame – Épigrammes, Edition Bilingue Roumaine - Française

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [culi ]

2009-01-30  |     | 







Prefață

După un prim volum–pilot, lansat în anul 2005, iată-i pe Gheorghe și Dan Culicovschi, cărora li s-a asociat (în urma tipăririi, în anul 2004, a unei microantologii bilingve de epigrame „francofone”) și ieșeanul Eugen Deutsch, prezentând o ediție augmentată de epigrame românești în variantă franceză – ediție mult îmbunătățită nu doar sub raport bibliografic, ci și, mai ales, ca urmare a extinderii numărului de creații selectate în vederea trecerii lor în „frâncul idiom”.Există în literatura noastră epigramatică autori care au scris catrene în limba franceză, de la Alexandru Macedonski și Cincinat Pavelescu până la Florin Iordăchescu și Aurelian Păunescu, pentru a nu mai aminti decât numele unor mari clasici ai genului, pe lângă cei ce și-au tradus ei înșiși în franțuzește o parte dintre creațiile proprii.
Ideea întocmirii unei culegeri sau antologii de epigrame tălmăcite în limba franceză nu este nouă, bibliografia lucrării, chiar așa sumară cum este, stând mărturie. O lucrare de asemenea factură a fost realizată cu mulți ani în urmă, dar a rămas, din păcate, nepublicată, cu excepția unui fragment găzduit de revista timișoreană Orizont, în 24 ianuarie 1974. La apariția respectivului grupaj, compus din 12 catrene, într-o notă ostilă din Contemporanul ( 1 februarie 1974 ), în loc să fie salutat ineditul act artistic comis, cronicara de serviciu ( nomina odiosa ), analizând prompt numărul respectiv de revistă, în care aproape întreg conținutul era considerat neconvenabil, scria: „Dar de unde (și pentru cine) nevoia de a traduce în franțuzește epigrame, dintre care unele fără sare ?” Puțin mai lipsea până la acuzația, fățișă și gravă în epocă, de cosmopolitism.
De la acea întâmplare nedorită, frustrantă, au trecut peste trei decenii, răstimp în care traducerea mea a rămas în cartoane. Ea numără circa 200 de epigrame aparținând unor autori clasici și contemporani, în înfăptuirea ei beneficiind de încurajarea, susținerea și sugestiile fecunde al regretatei Valeria Cristescu, văduva epigramistului Nicolae T. Cristescu, și ale marelui clasic al epigramei Aurelian Păunescu. Realizarea a avut – și are în continuare – destinul unei lucrări de sertar, chiar dacă în paginile culegerii de față apar unele dintre aceste echivalențe, al căror număr este de trei ori mai mare decât al celor existente în hebdomadarul timișorean amintit.
De aceea, m-am bucurat sincer când „firma” de epigramiști „Culicovschi & fiul” a purces, acum doi ani, la concretizarea unui astfel de proiect atât de drag mie, stimulată, poate, și de izbânda remarcabilă a Vioricăi Georgia Cristodulo care, în intervalul 2002 - 2003, în două volume apărute succesiv la Editura „Florile Dalbe”, a intreprins o acțiune similară, transpunând un mare număr de epigrame în limba italiană.
Natural, traducerile de orice fel, care presupun gust și exigență, sunt perfectibile, traducătorii înșiși putând reveni, în timp, asupra versiunilor deja elaborate și / sau tipărite. Aceasta nu diminuează însă meritul lor de a fi încercat o operațiune atât de pretențioasă și de dificilă cum este cea de translare în altă limbă, fie ea neolatină și foarte cunoscută, familiară chiar, cum este cea franceză, a unor spirite românești. Realizările de până acum în cele două limbi inaugurează un drum pe care, nu mă îndoiesc, vor porni și alții în viitor.Pentru epigrama națională este un examen de mare însemnătate, de maturitate, racordul cu literatura universală fiind unul dintre punctele esențiale din programul Uniunii Epigramiștilor din România. Nu judec, acum și aici, nici calitatea literară a epigramelor românești alese, nici validitatea variantelor franceze ale acestora, întrucât consider că responsabilitatea întreagă apasă asupra selecționerilor (despre selecția acestora ne putem pronunța însă în cunoștință de cauză).
Cititorul s-ar putea întreba, în ciuda explicațiilor de mai înainte, de ce o astfel de lucrare apare, totuși, cu atâta întârziere. Răspunsul este că, prin tradiția lor culturală, Românii sunt deopotrivă francofoni și francofili. Dezvoltarea francofoniei și francofiliei la noi reprezintă atașamentul nostru față de Franța, în care am văzut, pe drept cuvânt, o soră mai mare și, totodată, țara care a oferit Europei și lumii un model de cultură, de libertate și democrație. Nu întâmplător, cele două concepte stau la baza spiritualității noastre.
Publicarea lucrării de față se cuvine salutată de mediile noastre culturale și politice, ea apărând în anul 2006, declarat An al Francofoniei, an în care Capitala României va găzdui un sommet al acesteia, ea constituind, așadar, un omagiu adus de către epigramiștii români acestei idei și mișcări culturale mondiale atât de fertile în rosturile și manifestările ei. Este și rațiunea pentru care Uniunea Epigramiștilor din România – cea de a doua mare uniune de scriitori (chiar dacă specializați) din țară – a oferit egida ei unei asemenea lucrări.
Așa cum remarca cercetătoarea și universitara Sultana CRAIA, „circulația valorilor, între Franța și România, a avut două sensuri. Românii au primit, dar au și dat.” Astfel, „dacă Franța a oferit culturii române modele, aceasta, la rându-i, a oferit Franței creatori de literatură și cultură”.
Astfel stând lucrurile, noi am putut lua cunoștință, de timpuriu, de literatura franceză în original, fără a apela neapărat la traduceri, deși nici acestea nu au lipsit, având, firește, acces nestânjenit și la epigrama scrisă în această limbă.Ultima mare întreprindere de acest fel este reprezentată de Antologia lui Aurel Iordache, „Din epigramiștii lumii” (Editura Bibliotheca, 2000), în care „secvența” franceză este cea mai întinsă, cuprinzând 190 de epigrame selecționate din creația a peste 80 de autori.
Epigrama franceză este, de altfel, binecunoscută la noi, fapt ce a determinat-o pe cercetătoarea și scriitoarea Elis Râpeanu să afirme, cu deplină îndreptățire, că „în istoria universală a speciei, scriitorii francezi rămân renumiți, fiind cei care au dat cea mai mare strălucire epigramei.” După părerea aceleiași, epigrama este o specie „în care francezii – cei mai apropiați de spiritul lapidar, satiric, malițios al latinilor – au excelat și care i-a reprezentat secole de-a rândul”, de unde ideea că „epigrama franceză constitue un punct de referință.”
Iată că a sosit momentul să traversăm puntea lingvistică franco-română – nu neapărat dintr-o nostalgie a Franței, ca sentiment perpetuu – și în sensul mutării în aceast limbă, din care s-a tradus, totuși, copios la noi (chiar dacă epigramă mai puțin), punând la dispoziția vorbitorilor de limbă franceză de pretutindeni un segment reprezentativ din tezaurul nostru spiritual, necunoscut cu siguranță acestora.
Fiind o manifestare specifică literaturii române și cunoscând o evoluție neîntreruptă de-a lungul ultimilor 150 de ani, se impunea ca epigrama să fie „transferată” și într-o limbă de prestigiul celei franceze.
Din acest punct de vedere, serviciul traducătorilor actuali, între care – cantitativ cel puțin - se distinge profesorul Dan Culicovschi, care interpretează partitura cea mai importantă, este inestimabil.
Nu cunosc dacă traducerea a fost revizuită de un francez în același timp nativ și poet. După cum se știe, o traducere trebuie să îndeplinească o singură condiție: să nu pară a fi ceea ce este (ne amintim că poetul simbolist Ion Minulescu a dat unui volum de al său titlul paradoxal Nu sunt ce par a fi…- București, 1936)
Fiind o operă colectivă, culegerea de față reunește aportul mai multor interpreți recrutați din rândul epigramiștilor, prezumați, așadar, a fi în posesia unui simț al poantei verificat. În afara celor pomeniți în preambulul acestor rânduri introductive, aceștia sunt: Angela Chiuaru, Mihai Cosma, Iulian Dămăcuș, Titu Ionescu – Boeru, Alexandru Jivan, Grigore Lupescu, Gheorghe Mitroaica, Viorica Panaitescu, Aurelian Păunescu,Cristina Portik.
Tuturor li se cuvine întreaga gratitudine din partea breslei, deodată cu îndemnul de a nu considera misiunea și munca încheiate, având în vedere că, pe de o parte, au rămas multe creații netălmăcite încă, iar pe de altă parte că „fenomenul” epigramatic este în desfășurare, putând produce oricând opere antologice, demne a primi veșmântul limbii unei mari culturi, cum este cea franceză, asigurându-li-se o circulație și o difuzare internațională la care au tot dreptul.
3.februarie 2006
George CORBU

PRÉFACE

Après un premier volume – pilote, lancé en 2005, voilà Gheorghe et Dan Culicovschi (auxquels s’est fait associer Eugen Deutsch de Iassy à la suite de la parution, en 2004, d’une microanthologie bilingue d’épigrammes „francophones”)présenter une édition augmentée d’épigrammes roumaines en français – édition beaucoup améliorée non seulement du point de vue bibliographique mais aussi et surtout par suite à l’extension du nombre des créations sélectées. Il y a dans notre littérature des auteurs qui ont écrit des quatrains en français, à partir d’Alexandru Macedonski et Cincinat Pavelescu jusqu’à Florin Iordăchescu et Aurelian Păunescu (pour ne rappeler que les noms de quelques grands classiques du genre, à côté de ceux qui ont traduit eux-mêmes en français une partie de leur propres créations).
L’idée d’un tel recueil n’est pas nouvelle, preuve dans ce sens étant la bibliographie de l’ouvrage.Une telle anthologie a été réalisée il y a beaucoup d’années, mais, malheureusement, sans être publiée, à l’exception d’un fragment paru, le 24 janvier 1974, dans le hebdomadaire „Orizont” de Timișoara. La parution des douze quatrains, au lieu d’être saluée en tant qu’acte artistique inédit, a déterminé de la part du chroniqueur de service (nomina odiosa) de „Contemporanul” (le premier février 1974) une réaction virulente (conséquence du fait que le contenu de la revue n’était pas considéré en général, convenable): „Mais d’où (et pour qui) le besoin de traduire en français des épigrammes, dont certaines sans valeur ?” L’accusation, directe et grave, de cosmopolitisme n’était pas loin .!
Voilà donc plus de trois décennies depuis cela sans que ma traduction soit publiée. Elle compte environ 200 épigrammes appartenant à des auteurs classiques et contemporains, ma démarche etant soutenue par l’encouragement et les suggestions fécondes de la regretée Valeria Cristescu, veuve de l’épigrammiste Nicolae T. Cristescu, et par l’apport du grand classique de l’épigramme Aurelian Păunescu. Cette réalisation a eu et a le destin d’une création non publiée, bien que dans les pages du recueil dont j’écris l’avant-propos soient présentes quelques-unes de ces équivalences, dont le nombre est trois fois plus grand que celui des douze quatrains d’”Orizont”.
Voilà pourquoi je me suis sincèrement réjoui quand „la firme” d’épigrammistes „Culicovschi et fils” a commencé, il y a deux ans, à réaliser un tel projet si cher à moi, „firme” stimulée peut-être par l’exploit remarquable de Viorica Cristodulo, auteur d’une action similaire, mais en italien, en 2002-2003, en deux volumes parus successivement à la Maison d’Edition „Florile Dalbe”.
Il est naturel que les traductions de toute sorte, qui présument du goût et de l’exigence, puissent être améliorées, les traducteurs, eux-mêmes ayant l’occasion de revenir sur les versions déjà élaborées et/ou imprimées. Cela ne diminue pas pourtant leur mérite d’avoir essayé une opération si exigente et difficile (quoique le français soit une langue néolatine et bien connue aux Roumains). Voilà déjà un chemin inauguré par les réalisations dans les deux langues et je suis sûr que d’autres traducteurs vont prendre aussi cette route. C’est un examen de grande importance pour l’épigramme nationale,celui
de la maturité, le raccord à la littérature universelle étant l’un des points essentiels du programme de l’Union des Épigrammistes de Roumanie.
Je ne me vois pas obligé à juger ici la qualité littéraire des épigrammes roumaines choisies ou la validité de leurs versions françaises, car je considère que l’entière responsabilité revient à ceux qui ont fait la sélection (sur cette sélection on peut avoir pourtant un point de vue).
Le lecteur pourrait quand-même se demander comment s’explique le retard de la parution d’un tel ouvrage. La réponse est que, par leur tradition culturelle, les Roumains sont à la fois francophones et francophiles, ce qui est une preuve de notre attachement aux valeurs de la France – soeur aînée et pays qui a offert à l’Europe et au monde entier un modèle de culture, liberté et démocratie. Ce n’est pas par hasard que ces deux conceptes –francophonie et francophilie – sont à la base de notre spiritualité.
La parution de cet ouvrage doit être saluée par nos médias culturels et politiques, se produisant en 2006, Année de la Francophonie, où à Bucarest aura lieu un sommet, comme un hommage des épigrammistes roumains à cette idée et a ce mouvement culturel mondial, si fertile dans ses buts et manifestations. C’est d’ailleurs la raison pour laquelle l’Union des Épigrammistes de Roumanie- deuxième grande union d’écrivains (même si spécialisés) du pays – a offert son égide à un tel ouvrage.
Comme le chercheur et l’universitaire Sultana Craia le remarquait, „la circulation des valeurs entre la France et la Roumanie a eu deux sens. Les Roumains ont reçu mais également ont offert”. Par conséquant, si la France a offert à la culture roumaine des modèles, celle-ci, à son tour, a offert à la France des créateurs de littérature et de culture” .
Nous avons donc eu la possibilité de connaître, dès le début la littérature française en original sans être obligés de faire appel à des traductions (qui ont existé quand-même) et ayant accès direct à l’épigramme française. L’anthologie d’Aurel Iordache „Din epigramiștii lumii”(„Les épigrammistes du monde”), Editura Bibliotheca, 2000, dans la quelle „la séquence” française est la plus longue (190 épigrammes, 80 auteurs) est la dernière démarche de cette nature. L’épigramme française est d’ailleurs bien connue chez nous, ce qui a fait le chercheur et l’écrivain Elis Râpeanu affirmer, à juste titre que ”dans l’histoire universelle de l’espèce, les écrivains français restent renommés, étant ceux qui ont donné à l’épigramme le plus grand éclat” et que, grâce à leur esprit lapidaire, satyrique et malitieux propre aux Latins, les Français ont excellé toujours dans cette espèce littéraire, d’où la conclusion que „l’épigramme française constitue un point de référence”.
Voilà arrivé le moment de traverser le pont linguistique franco-roumain (et non seulement grâce à la notre nostalgie incessante de la France) en mettant à la disposition des francophones du monde entier un segment représentatif de notre trésor spirituel qui, hélas , leur est certainement inconnu.
S’agissant d’une manifestation spécifique de la litterature roumaine et qui a connu une évolution incessante le long des derniers 150 ans, ils’imposait de „transférer” l’épigramme dans une langue prestigieuse tel que le français.
De ce point de vue, on peut considérer comme inestimable le service des traducteurs actuels, dont on distingue – du moins en ce qui concerne la quantité – le professeur Dan Culicovschi, celui qui joue le rôle le plus important.
Je ne sais pas si la traduction a été revisée par un Français qui soit également poète. Comme on le sait, une traduction doit satisfaire une seule condition: ne pas paraître ce qu’elle est. Rappellons – nous le titre d’un volume du poète symboliste Ion Minulescu, „Nu sunt ce par a fi” (Je ne suis pas ce que je paraist être.),Bucarest, 1936.
Étant une œuvre collective, le recueil réunit l’apport de plusieurs interprètes sélectés des épigrammistes, présumés donc de disposer d’un sens de la pointe vérifié. À côte des noms déjà mentionnés, ceux-ci sont: Angela Chiuaru, Mihai Cosma, Iulian Dămăcuș, Titu Ionescu – Boeru, Alexandru Jivan, Grigore Lupescu, Gheorghe Mitroaica, Viorica Panaitescu, Aurelian Păunescu, Cristina Portik. Tous doivent jouir de notre gratitude et l’exhortation de ne pas considérer leur mission accomplie, car il y a encore à traduire beaucoup de créations et, d’autre côte, le „phénomène” est en plein déroulement et il est possible que des créations d’anthologie – dignes de la traduction en français – paraissent à tout moment. Elles auront tout le droit à la circulation et à la diffusion à l’étranger.

Le 3 février 2006 George Corbu



Cum am ajuns Francofoni:


Gheorghe Culicovschi.

Am făcut cunoștință cu limba franceză în toamna anului 1945 când – având 12 ani - am intrat în clasa 5-a. Nu aveam manuale, dar am avut – trei ani - un veritabil dascăl „de franceză” în persoana dirigintelui Octavian Neamțu, profesor destoinic și devotat misiunii sale. Manuale de „franceză” n-am avut nici în ceilalți 4 ani de studiere a acestei materii, în care însă nu am avut nici șansa unui profesor precum cel dintâi. Timpul acestuia de pregătire a lecțiilor era – simțeam chiar și noi elevii – destinat îndeplinirii sarcinilor sale de secretar al organizației de bază a partidului, „studiile” noastre reducându-se la a traduce și rezuma, în decurs de un trimestru, un articol din singura revistă ce apărea în franceză: „Temps Nouveaux” – organ de presă al Internaționalei Comuniste.
Următorii 37 de ani am citit, arareori, când se întâmpla să pot cumpăra, L’Humanité, Le Monde sau Pif le Chien. Revoluția din Decembrie 1989 ne-a adus: posibilitatea de a frecventa 5 ani – câte o săptămână doar, anual – lecțiile de drept comercial, predate în limba lor de batonnierii barourilor franceze; înfrățirea cu barourile din Caen – Franța și Tournai – Belgia; un stagiu de 15 zile la cel dintâi barou amintit, ocazii în care am putut dărui colegilor avocați francezi cărțile conținând epigrame, scrise de mine și traduse în limba lor de fiul meu, având mai ales subiecte inspirate de activitatea judiciară. Din spusele lor, am aflat că se lovesc de aceleași probleme profesionale ca și noi românii. Printre altele, una dintre cărți, „Pâinea noastră – Notre pain”, am donat-o și se află, din iunie 1996, în biblioteca Penitenciarului din Caen – Normandie. La pagina 54 puteți citi o epigramă ce a ținut loc, cu succes, de cerere pentru obținerea calității de… stagiar la Baroul Caen – Normandie iar, la pagina 2 sunt reproduse autografe de pe Codul Comercial Francez, prin care - la 22.10.1993 – cu umor, Dominic Marcot, batonnierul (decanul) Baroului din Pontoise, anticipând, îl dedica „Lui Gheorghe Culicovschi care face din Buzău epicentrul epigramei” (posibil avea în vedere epigrama tradusă din română în franceză); Paul Ricquier, batonnierul Baroului Versailles, sublinia că „Pe lângă epigrame există Dreptul și Prietenia. Ele nu sunt incompatibile” iar doamna Ghisleine Dejardin, batonnierul Baroului Caen, consemna „amintirea unei săptămâni de muncă și prietenie și impresia domniei sale despre Baroul Buzău ca fiind cel mai respectabil și mai bun”.


Dan Culicovschi:

Am avut șansa ca, învățătoarea din clasa a doua primară, să le recomande părinților ca – deși aveam doar 7 ani – să facem ore de franceză cu o profesoară de specialitate, pensionară, plătind un onorariu de 2 lei pe oră. Așa s-a născut pasiunea mea pentru franceză, încurajată fiind și de faptul a fi primit premiu o carte pentru meritul de a fi fost cel mai bun din grupă. Urmări: am ales franceza drept limbă de studiu în liceu și facultate; am devenit profesor de franceză la „Colegiul Național Mihai Viteazul” din Ploiești; am făcut stagii de pregătire profesională la Strasbourg și transmisii radiofonice (fiind și licențiat în jurnalistică) de la competiții sportive din mai multe părți ale lumii și, precum constatați, m-am implicat în realizarea traducerii de epigrame.


Eugen Deutsch:

Francofonia mi s-a prezentat cu surâzătorul obrăjor al unei fetițe (a cărei mamă era profă de franceză) care m-a făcut să trec printr-o întreagă gamă de culori: Mai întâi au fost poveștile din „Cărțile cu coperte albastre”, apoi povestirile din colecția ”Biblioteca roșie”. Mai târziu însă, trecând prin romanele polițiste din colecția „Masca galbenă”, am ajuns (și am rămas!) la romanele de acțiune din „Seria neagră”. Din când în când mai și scriu sau traduc în franceză, chiar și epigrame, cum sunt și cele din prezentul volum.



Comment sommes nous devenus Francophones.


Gheorghe Culicovschi:

C’est l’automne de 1945 que j’ai fait la connaissance du français (à 12 ans, élève en cinquième) Faute de manuels, j’ai eu pourtant la chance de rencontrer mon professeur principal, Octavian Neamțu, qui pendant trois ans, s’est dédié admirablement à la noble mission d’enseigner la français. Par malheur, les 4 ans suivants, toujours sans manuels, le nouveau professeur était loin de la valeur de son prédécesseur, sa principale préoccupation consistant dans l’accomplissement des tâches de secrétaire de parti. Par conséquant, lors d’un trimestre, nous n’avions qu’à traduire et résumer un article de la seule revue qui paraissait en français, „Temps Nouveau”-organe de presse de l’Internationale Communiste.
Les 37 ans suivants j’ai eu rarement la possibilité de lire „L’Humanité”, „Le Monde” ou „Pif le Chien”. Grâce à la révolution de Décembre 1989, on a eu la possibilité de fréquenter pendant 5 ans -une semaine par an – les cours de droit commercial tenus en français par les bâtonniers des barreaux français. À la fois, le jumelage avec les barreaux de Caen – France et Tournai – Belgique, tout comme un stage de 15 jours à Caen et les visites à Buzău de nos collègues français et belges, ont été des occasions de leur faire cadeaux des livres d’épigrammes (surtout juridiques), écrites par moi et traduites par mon fils. On m’a dit ainsi que les difficultés auxquelles se confrontent les avocats français sont identiques à celles des confrères roumains. L’un des livres, „Pâinea noastră – Notre pain”, se trouve dans la Bibliothèque du Prison de Caen – Normandie. D’ailleurs, comme vous pouvez lire à la page 54, une épigramme a constitué la requête d’obtenir la qualité de stagiaire au Barreau de Caen – Normandie. À la page 2 on reproduit des autographes du Code de Commerce Français, par lesquels, le 22.10 1993, Dominic Marcot, bâtonnier du Barreau de Pontoise, anticipant, dediait avec humour „à Gh. Culicovschi, qui fait de Buzău l’epicentre de l’épigramme” (quatrains traduits peut – être, du roumain en français), Paul Ricquier, Bâtonnier du Barreau de Versailles, soulignait que „à côté des épigrammes il y a le Droit et l’Amitié qui ne sont pas incompatibles” et Madame Ghisléine Dejardin, bâtonnier du Barreau de Caen, consignait ”le souvenir d’une semaine de travail et d’amitié et l’impression que le Barreau de Buzău est le meilleur et le plus respectable”.



Dan Culicovschi:

La chance m’a souri quand, à sept ans, mon institutrice a conseillé à mes parents de m’inscrire à des cours de français tenus par une dame vénérable, professeur retraité, contre un honoraire de deux lei. Voilà donc naître ma passion encouragée ensuite par le prix reçu (un livre) en tant que le meilleur élève du groupe. Conséquence: j’ai suivi les cours de la faculté de français, je suis devenu professeur de spécialitè au Collège National „Mihai Viteazul” („Michel Le Brave”) de Ploiești, j’ai fait un stage à Strasbourg et j’ai employé le français dans les sorties à l’étranger à l’occasion des transmissions radiophoniques de quelques grandes compétitions sportives (ma deuxième faculté est celle de journalisme).Comme vous voyez, j’ai employé mes connaissances de français également dans ce livre.



Eugen Deutsch:

La francophonie s’est présentée devant moi avec le souriant visage d’une jolie fillette (dont la mère était prof. de français) pour laquelle j’en ai vu de toutes les couleurs: D’abord avec les contes de fées des „Livres bleus”, puis les récits de la „Bibliothèque rouge”. Il est cependant vrai que, en passant par les policiers du „Masque jaune”, je suis finalement arrivé aux polars de la „Serie noire”! Quelquefois j’aime jouer avec les mots même en français.












.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!