agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3863 .



strabunica
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nusabel ]

2009-03-07  |     | 







Străbunica

Bunica mea e grasă si urată
are riduri, are burtă...
părul ei e rar și moale
glasul domol, mersul agale....

Două decenii de mama o despart
seamănă la chip și chiar la stat.
Mama e plăcută, dar severă;
modestă și destul de austeră.

Undeva, era să uit, zace străbunica
doar piele și oase mititica...
Abia se uită, abia vorbește
și zi de zi se tot sbârcește!
……………………………………
Eu sunt cu totul altfel decât ele!
Eu sunt o zână printre stele!
Un boboc ce-acuma s-a deschis
sunt frumoasa, caldă, sunt un vis!


Ei! Suntem patru femei înrudite
Doamne, mult suntem diferite!
Nu vreau să fiu ca niciuna !
Vreau să fiu mereu cum sunt acuma !

La cele trei din fața mea mă uit
Pe toate le iubesc la fel de mult
de când mă știu le văd în jurul meu
nu le-am ales! Așa făcut-a Dumnezeu!

Le iubesc, dar totuși nu-mi convine,
nu pot să cred c-au fost ca mine!
Să cred că mama băieții păcalea?
și c-a ales pe cine vrut-a ea?

Să cred că buna asta grasă
a fost și ea cândva frumoasă?
Să cred că stafidita străbunică
a fost și ea cândva o zână mică?

Imi pare că ne-am născut așa deodată
străbuna, buna, mama și o fată...
Din toate eu sunt exemplarul reușit!
La mine nimic nu e greșit!

Strabuna nu mai vrea nimica...
nici muzică, nici filme, doar păpica...
Bunica la TV mereu priveșe....
Mama, toata ziua doar muncește!

Eu sunt singura care iubesc viața!
Plină de elan plec dimineața
si tot ce fac imi iese bine!
Ce mai! Niciuna nu-i ca mine….

Dar, trece ziua, seara vin acasă
și toate patru stăm la masă....
Mă uit pe rând la fiecare;
Doamne! Cum să-ți cer îndurare?

Căci, silă-mi face străbunica
când văd că nu mai e nimica!
Doar piele, peste oase, încrețită
Nu pot să cred c-a fost cândva iubită!

Nici ca bunica nu-mi doresc
pielea feții să-mi zbârcesc…
să fiu greoaie și înceată
să stau în casă ziua toată!

Timpul pe loc nu pot să-l fac să stea?
Nu vreau să fiu ca mama mea!
Să fiu severă sau distantă
să râd puțin, sau niciodată!

Ce-i de făcut? Mă-ntreb mereu
Cum să mă port cu trupul meu?
Ce să mănânc? Cum să trăiesc ?
Nu vreau de loc să-mbătrânesc!

Nu vreau să fiu ca celelalte
Exemplu viu îmi stă în spate!
Cum să mă port și ce să fac
Ca trupul meu mereu să-mi plac?

Din cărti o mie tot citesc
soluția nu o găsesc....
Muncesc și caut ca o roabă
cum să port să n-ajung babă?
.....................................................................
Au inflorit, s-au scuturat de multe ori platanii
Nici n-am băgat de seamă cum trecură anii...
Tot căutând prin cărți și negăsind nimica
viața s-a scurs.....eu sunt acuma străbunica !


București, 10 aprilie 1997

































.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!