sunt legături tot mai ciudate
un război de o noapte în care nu cedează nimeni
sunt armele șlefuite bine și numai un glonț ar putea opri tot
stai singur în cameră
un ceai fierbinte o țigară și aceeași tuse îți chinuie glasul
probabil lucrurile mărunte pe care le spui
fără altceva, nimicurile de ieri nu mai fac tragedii
în oase o măduvă subțire un clei care lipește cu putere și tremuratul continuă

e destul de incomod mai ales atunci când dormi și cineva îți șoptește o poezie ca un șuierat
o altă minciună despre adevăr și începe să doară atunci. abia atunci


să ridici mâinile să te agăți de pereți și să uiți unde ești


și
căldura asta care vine din centrul pământului până la picioarele mele

a mai rămas ceva din tine acolo?

îmi amintesc serile alb-negru pisoii pe care îi adăposteam în curțile vecinilor și drumurile făcute doar să ne conducem acasă unul pe celălalt
era ceva asemănator cu un fanatism despre care zeii nu știau prea multe doar noi
până cineva a murit
de atunci a mai rămas ceva din mine.