poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Pașadine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-22 | |
indiferent cum ar fi
teoria creaționistă să fie cea adevărată aceea a evoluției speciilor discuția nu mai are relevanță pentru acel punct de culoare care ne-a atras atenția ne-a oprit pentru un anumit timp nemăsurabil din treaba noastră „cineva a spus asta” este o expresie folosită de mulți atunci când vor să abată atenția de la sensul concret al dezbaterii la acela strict lingvistic universul este colorat în milioane de nuanțe pentru fiecare culoare sunt culori materiale altele luminoase altele sonore altele vii de aici se înțelege foarte clar spectrul culorilor învățate și repetate papagalicește la școală este absolut inutil pentru a cunoaște noțiunea de physis el este dat acelora care niciodată nu vor merge mai departe de fântâna lui roșu orange galben verde albastru indigo violet este dat celor care își acceptă ei înșiși mărginirea dacă ar fi să mă întrebe cineva cât la sută din specia umană înseamnă asta l-aș întreba la rându-mi cu ce ochi privește fiecare culoare fiecare nuanță din cele infinite lumea l-aș întreba mai departe dacă noi privim culorile privim ochii lor cu care se privesc la rându-le pentru a se înțelege pentru a se cunoaște în luminozitatea lor în fonicitatea lor în transparența și infinitatea formelor lor de ambalare l-aș mai întreba pe acel individ care nu înțelege cât de periculoasă este o asemenea întrebare pentru că se poate primi răspunsul distrugător culorile sunt cele ce ne-au creat pentru a le admira ele sunt profund nemulțumite este continuarea răspunsului pentru că ne dovedim prea mici prea neputincioși prea pământeni prea creaționiști prea evoluționiști pentru a accepta puterea ontologică a culorii spunem ce răsărit roșu și ce zi luminoasă și ce amurg violet și ce noapte neagră și multe alte asemenea expresii care ne demască natura intrinsec umilă nu știu de unde nu pot spune sunt la fel de umil culorile s-au obișnuit cu îngustimea înțelepciunii noastre traduse doar prin cuvinte ele deja din momentul în care omul a apărut ca numărător al celor șapte culori erau plictisite de existența lui pline de superioritatea lor ochii lor individuali erau plini de substanța lor diversă fiecare cu sine atunci care ar fi cauza pentru care omului i-a fost dat să numească totuși culorile așa cum au fost ele îngust numite e o convenție a culorilor prin care ochiul lui al omului desigur să devină subiect de batjocură universală sau criteriu de unificare de sublimare a credințelor culorilor despre ele însele de identificare a fiecăreia în spectrul infinit al infinitului de ordonare a imensității lor prin apelul la nimicnicie de temperare a infatuării prin acceptarea convenționalului?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate