agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2200 .



Ghinion
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [florian stoian- silisteanu ]

2009-05-27  |     | 



ea iubita mea pe care dumneavoastră doar o bănuiți că există a cumpărat ieri două mușcate
probabil le-a pus blând undeva în fereastra dintre viața ei și viața mea
ne desparte o apă uneori soarele măsoară nopții o distanță prin care doar paserea știe drumul spre casă
dar care casă unde este iepurele ce vine dimineața și rupe din iarbă prefăcând ziua în soartă?

nimeni nu știe

merg uneori prin străini
câinii latră belșugul timpului am văzut oameni care se închină când pleacă de acasă
dar care casă unde este umbra mărului ce piatră se rostogolește mereu înspre cine?

nimeni nu știe

ea femeia pe care o iubesc umblă între crivățul uitării și pasul cel mic al unui strigar
rumenește uneori din priviri bărbați înalți după care merge spre casă
dar care casă în ce poartă a semnelor se ascunde așchia nevinovatei cum e numită maica ei plecată cu lacrimă pe obrazul cărui priveghi?

nimeni nu știe

când eram copil număram nuci pe cele mari le socoteam ca pe vii iar pe cele mai mici ca pe niște cruci din cimitirul zilei trecute prin care treceau îngeri cu aripi întregi erau un fel de oameni în alb doar că mersul le era cum iarna fumul din coșul casei
dar care casă ce lemn să fie acela din care se face fluierul prin gura căruia pleacă în lume nuntașii?

nimeni nu știe


apoi am ajuns la Sfântul Mormânt
ochii mei erau niște bătrâni un el și o ea prinși de mână pășind încet pe marginea zilei nedorind altceva decât o îmbrățișare căzând înspre ursitoarele abia urmând celor doi
căutau din priviri un petec de pământ cu iarbă mare și deasă cu un liliac înflorind lângă o fântână din a cărei ciutură rece apa numelui să le ajungă acasă
dar care casă prin ce livadă șchiopătând copilaria alerga când cu soț când fără clopotelor mari și grele precum e pâinea cerului din care dospește destinul

Da...când aerul doare
paserea se înalță și pleacă




Acasă
la nimeni










.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!