cuvintele ies cu nonșalanță pe strasse
trec de pe un trotuar pe altul
se pierd oameni

e târziu

mâinile acoperă fiecare literă
îmi citesc un poem desuet
tac hipnotic lângă cerșetorul fără chip

aș rostogoli câteva trupuri prin ploaie

îmi spune râzând ca la o comedie mută
eu descompun lent în cadre scena prăbușirii
să nu mai văd finalul

e loc pentru o întâmplare ciudată
la intersecția umbrelor

adun tăcerile și plec închizând cu eleganță ochii